Studiu – Recuperare date Bitlocker

Tot mai mulți utilizatori, din dorința de a păstra confidențialitatea datelor personale, aleg să le cripteze, în speranța că ele vor fi protejate împotriva accesării neautorizate. Deși în general criptarea datelor este un lucru bun, sunt situații în care aceasta poate genera mari dureri de cap. Într-unul din cazurile de recuperare date sosite în laboratorul nostru, prezența criptării a complicat destul de mult procesul de recuperare al datelor.

Clientul, utilizator de Windows 10, a ales să-și cripteze datele folosind Bitlocker. A început procesul de criptare, însă, în timpul acestuia, hard disk-ul s-a defectat, după ce criptase aproximativ 3 sferturi din date, procesul ramânând neterminat. Clientul a cerut ajutorul a două service-uri specializate în depanarea de laptop-uri însă acestea nu au reușit să soluționeze problema. S-a încercat accesarea disk-ului pe un alt calculator, însă fără rezultat. Acesta era detectat corect, capacitatea era corectă însă datele nu se puteau accesa. Mai rau, era faptul că nu se putea iniția secventa de decriptare. În cele din urmă disk-ul a ajuns în laboratorul nostru pentru o analiză gratuită și o cotație fermă de preț pentru recuperarea datelor. În urma analizei, folosindu-se echipamente profesionale, s-a stabilit că unul dintre cele patru capete de citire/scriere este defect. Așadar, problema era mult mai complicată decât s-a crezut inițial, rezolvarea fiind în doi pași – schimbarea capetelor de citire/scriere pentru a se putea face o imagine a disk-ului, urmată ulterior de analiza imaginii rezultate pentru decriptarea părții criptate și accesarea datelor. Capetele au fost schimbate cu succes în camera alba de clasa 100 iar ulterior, utilizându-se instrumente speciale, s-a reușit realizarea imaginii disk-ului defect. În final, rezultatul a fost pozitiv, obținându-se o recuperabilitate a datelor de 98%, iar clientul a intrat în posesia tuturor datelor dorite. În acest caz, prezența criptării a complicat procesul de recuperare a datelor, fiind necesară realizarea imaginii întregului disk, nu doar a spațiului utilizat pentru stocarea datelor. Având în vedere aspectele prezentate mai sus, sfatul specialiștilor QUARTZ Data recovery este ca sistemele de criptare să fie folosite numai atunci cand sunt cu adevărat necesare.

QUARTZ Data Recovery vă stă oricând la dispoziție cu informații și sfaturi privind sistemele de criptare a datelor precum și posibilitățile de recuperare a acestora, astfel încât să puteți alege opțiunea corectă pentru Dvs.