Recuperarea hard disk-urilor externe

Hard disk-urile externe au devenit in vremurile noastre cea mai populara metoda de backup a datelor. Capacitatea mare de stocare, raportata la pretul relativ accesibil le fac extrem de utile pentru pastrarea documentelor, a fotografiilor sau a altor tipuri de date. Insa este important sa nu uitam ca in interiorul carcasei se afla un banal hard disk, care este predispus la pierderea datelor intr-o masura mult mai mare decat unul care functioneaza intr-un calculator.

Oferta de hard disk-uri externe este foarte variata, acestea diferind prin aspect, pret, capacitate de stocare sau interfata. Chiar daca sunt produse de LG, AData, Western Digital, Seagate, Lacie, Verbatim, Fujitsu, Hitachi, Toshiba sau Samsung, in interiorul acestora se gasesc disk-uri obisnuite. Carcasele acestora pot oferi nivele diferite de protectie fizica, termica si electrica, elemente ce devin esentiale in protejarea disk-ului din interior si implicit a datelor de pe acestea.

Majoritatea problemelor intalnite la acest tip de disk-uri isi au originea in faptul ca fiind portabile sunt expuse socurilor mecanice si electrice intr-un procent mult mai mare decat cele pe care le gasim instalate in calculatoare. Multe dintre ele sunt lovite, trantite, scapate pe jos, de multe ori chiar in timpul functionarii. Rezultatul acestor fapte duce la defectarea capetelor de citire/scriere, precum si la deteriorari ale suprafetelor platanelor, adica a suportului de inregistrare a datelor. Nu trebuie omise nici defectele electrice generate de functionarea incorecta a porturilor in care acestea sunt conectate sau a alimentatoarelor defecte. Defectele logice aparute in urma formatarilor sau a stergerilor accidentale de fisiere completeaza lista de incidente de pierdere a datelor.

Simptomele manifestate la aparitia functionarii defectuase sunt variate si difera de la caz la caz. Putem intalni cazuri, in care hard-ul extern nu mai este detectat sau este detectat incorect. Uneori, atunci cand se conecteaza acesta la calculator, este posibil ca sistemul sa “detecteze” ceva. Acest “ceva” poate sa fie doar bridge-ul USB de pe interfata, disk-ul fiind defect categoric. In alte cazuri, aceste hard disk-uri externe pot scoate sunete ciudate. Aici putem vorbi clar de defecte mecanice si nu recomandam sa se mai incerce fortarea disk-ului, deoarece defectele se pot agrava substantial. Nu de putine ori aceste disk-uri externe pot solicita formatarea lor sau desi o parte din date sunt vizibile, nu pot fi accesate. In aceste cazuri putem intalni defecte de natura logica, dar si defecte de suprafata sau un cap de citire/scriere defect.

Recuperarea datelor in cazul disk-urilor externe are cateva particularitati specifice. In  foarte multe cazuri si in special in cazul disk-urilor Western Digital de 2.5” acestea au interfata USD integrata pe placa electronica a hard disk-ului, lucru care complica accesul la firmware, deoarece unele comenzi nu pot fi transmise corect prin USB. Rezolvarea acestor cazuri implica folosirea unei parti electronice SATA compatibile sau atasarea unui conector SATA partii electronice originale dupa dezactivarea bridge-ului USB. Desigur, firmware-ul se poate accesa si folosind interfata RS232, insa accesul in acest fel este lent si nu intotdeauna rezolva problemele. Tot mai multe disk-uri externe prezinta o criptare implicita activata, criptare facuta on-the-fly, transparent pentru utilizator, de catre bridge-ul USB. In cazul in care se foloseste alta modalitate de acces catre date, exceptand interfata USB, datele trebuie mai intai decriptate astfel incat sa poata fi folosite. Recuperabilitatea acestor disk-uri este dependenta de tipul de controler USB folosit (adica algoritmul de criptare) si de prezenta cheilor necesare decriptarii. Disk-urile SED (Self Encrypting Drive) pe langa faptul ca au datele stocate criptat, au si accesul la firmware blocat, ca o masura in plus pentru protectia datelor.

QUARTZ DATA RECOVERY detine solutii pentru recuperarea tuturor datelor existente pe aceste tipuri de disk-uri. In cazul socurilor mecanice, defectele survenite sunt caracterizate de deteriorarea fizica a platanelor, asociata cu defectarea capetelor de citire/scriere. In multe din aceste situatii nu se poate face decat o recuperare partiala a datelor, iar preturile sunt mai ridicate deoarece procesul de recuperare este consumator de piese de schimb, piese ce se obtin din dezmembrarea unor disk-uri compatibile functionale.

Indiferent de problemele care fac functionarea disk-ului Dvs extern imposibila, specialistii QUARTZ DATA Recovery va stau la dispozitie cu idei si solutii inovatoare pentru recuperari de date.